INDIFERENȚA ÎN COMUNICARE

Ne putem da seama cât de mult înseamnă cineva pentru o persoană după modul cum i se adresează. 

a) prima treaptă, o reprezintă treapta indiferenței, când omul nu se adresează pe nume, uneori folosește chiar o exprimare impersonală; ex. Ai fost până acasă?/ Cineva să facă curățenie aici. ;

b) a doua treaptă o reprezintă momentele de comunicare în care, pentru a pune accentul pe persoana căreia i se adresează, cel care comunică folosește pronumele personal: Tu ai zis că pleci mâine?;

c) la a treia treaptă, emițătorul folosește numele persoanei căreia i se adresează: Sorina, mergem în parc?

d) pe ultima treaptă, se află diminutivele: iepuraș, pisicuță, etc., care arată apropierea și simpatia sau iubirea față de persoana cu care se vorbește: Mergem, iubire?.

După ce am trecut prin toate cele patru nivele, comparați cu modul în care vi se adresează persoana care vă interesează și deduceți cât de multă simpatie sau indiferență are.

Aș mai fi adăugat un subnivel, care este treapta cea mai de jos, și care se află înaintea literei a), cel în care emițătorul folosește tot felul de cuvinte care nu sunt demne de un om civilizat, drept pentru care nici nu o să le aduc aminte. Faptul că omul folosește tot felul de cuvinte vulgare arată disprețul și necinstea pe care le arată față de interlocutor.

CUM REACȚIONEAZĂ OMUL ȘI CUM PUTEM ALEGE SĂ NE COMPORTĂM? (I)

Se spune că omul este o ființă rațională. După cum reacționează, însă, majoritatea concetățenilor, mai degrabă aș spune că omul este o ființă impulsivă. De ce afirm acest lucru? Pentru că stimulii din zilele noastre sunt variați și puternici ca intensitate. De aceea, omul are tendința să reacționeze sub imperiul emoțiilor.

Gândindu-mă la categoriile de emoții, voi aminti că emoțiile pot fi, din punctul de vedere al complexității, de bază (sau primare) și complexe. Emoțiile de bază se referă la fericirea, bucuria, surprinderea, tristețea, furia, dezgustul, disprețul, ura, frica și la ele voi face referire în rândurile care urmează. În schimb, emoțiile complexe, după cum le spune numele categoriei din care fac parte, sunt mai complicate, întrucât includ un amalgam de emoții primare (minim două emoții) și pe care omul nu le poate identifica cu ușurință, întotdeauna, (poate v- ați întâlnit cu persoane în a căror exprimare ați auzit că nu știu prin ce emoții trec), iar despre acestea vom scrie cu altă ocazie.

Vom vedea, în primă fază, cum reacționează omul, atunci când se află sub imperiul puternic al unei emoții. Ulterior, vom vedea ce se poate face pentru a preîntâmpina ca emoția să ne acapareze total. Ca orice lucru în exces, nici emoțiile nu sar mai departe. O emoție negativă (mai ales) poate face ravagii în mintea, în sufletul și în corpul omului. Nu mai zic că unele persoane au decedat instant datorită influenței nefaste pe care le-a adus-o emoția de moment.

Să începem cu furia. V-ați gândit, vreodată, să vă analizați prin ce treceți sau să vă vedeți, filmați, cum ați reacționat atunci când ați fost furioși? Cum v- ați simțit? Ce ați fi vrut să faceți în momentul furiei? Câte farfurii ați fi vrut să spargeți? Sau, poate, că ați fi vrut să luați pe cineva la bătaie? Ați simțit, pe perioada furiei, că emoția s-a localizat în vreo parte a corpului? Corpul vostru ce a zis pe perioada acțiunii furiei: s-a simțit bine în această perioadă? 

Iată că pun atâtea întrebări pentru a vă face să conștientizați că ceea ce se simte pe perioada desfășurării furiei nu aduce nimic bun în corpul, mintea și sufletul nostru. De aceea, este nevoie să ne distanțăm la timp de această emoție, înainte de a  apuca să facem ceva de care ne-ar părea rău mai târziu. Astfel, soluția mea preventivă, care nu lasă ca furia să-și facă de cap, se referă la a amâna, pentru câteva secunde, actul deciziei. Prin urmare, când suntem furioși și ne vine să facem ceva necugetat, facem o scurtă pauză. Adică, putem, în această scurtă pauză, să tragem adânc aer în piept și să numărăm până la zece. După numărătoare, să ne întrebăm în sinea noastră dacă ne simțim mai bine și dacă ne mai dorim să reacționăm într-un mod exagerat, pentru care vom purta, probabil, povara, tot restul vieții.

Revenind la comunicare, căci acesta este domeniul blogului meu, o să facem corelația dintre emoția negativă și cum decurge actul vorbirii într-o asemenea situație. 

Vreau să vă reamintesc că analizăm una dintre cele mai distructive emoții de bază și anume, furia. Această emoție se caracterizează prin viteza mare de acțiune a corpului (prin intermediul vorbei și faptei): gesturile se precipită, vorbele se grăbesc și ele să iasă din gură (unele pot fi înjurături sau adjective dure), membrele sunt pregătite de reacțiune (în cazul bătăilor), bătăile inimii se accelerează, sângele pulsează foarte repede, către tâmple (mai să se spargă venele de la cap). Corpul uman dispune de un arsenal bogat care să exprime furia. Aș spune că reprezentantul botanic pentru o asemenea emoție este ardeiul iute. Din tabăra adversă, adică dintre emoțiile pozitive, poate doar surprinderea are o viteză asemănătoare cu cea a furiei.

Pe lângă aceste reacții vizibile ale corpului, pe perioada furiei, judecata se întunecă, primând reacțiile ce țin de instinctul de apărare. Rațiunea poate interveni la granița dintre momentul apariției emoției și momentul deciziei. Autocontrolul poate face diferența între distrugere și pace. Gândiți-vă, în primul rând, la voi: vreți să fiți cuprinși de probleme cu inima sau de durere de cap ori, mai degrabă, să fiți inundați de pace și bucurie?

Știu că omul poate reacționa negativ atunci când îi este lezată demnitatea, iar dacă nu reacționează pe față se pot aduna frustrări în interior și nici așa nu este bine. Să le luăm acum, pe rând, pentru a putea deduce soluțiile preventive care să ne protejeze de ravagiile furiei:

1. Ce se întâmplă înainte de apariția furiei? 

Întotdeauna există un factor care declanșează furia. Dacă putem evita sau aplana această situație, este mai bine să depunem efort în acest sens, pentru a nu ajunge la o asemenea emoție distructivă. Dacă, totuși, factorul respectiv ne ia prin surprindere, ce putem face? Iar dacă reacționăm la primul impuls, ce se poate întâmpla? Sau, care sunt urmările în cazul în care nu reacționăm cu furie, în exterior?  Este bine să conștientizăm că urmări negative pot fi în ambele cazuri: și dacă suntem violenți și dacă, aparent, nu ne lăsăm copleșiți de furie, în exterior.

-în cazul când nu ne putem stăpâni emoția, corpul nostru și organele interne sunt nevoite să treacă, rapid, prin niște reacții extreme (cu cât sunt mai intense, cu atâta există șanse tot mai mari ca organismul să nu poată face față la ravagiile pe care le-ar putea cunoaște organismul, într-un timp așa de scurt); furia poate fi fatală inimii, spre exemplu;

-pe lângă agresiunea asupra propriului nostru organism, vor exista urmări negative și asupra factorului declanșator (întrucât, persoanele care sunt agresate, dacă răspund tot cu agresiune, pot aduce, la rândul lor, și ele prejudicii);

-dacă nu vom reacționa cu furie asupra factorului declanșator, însă ceea ce a făcut factorul declanșator nu ne convine, furia se va converti în frustrare interioară care, iarăși nu va fi bună pentru organismul nostru (pe termen lung) și nici pentru mentalul și starea noastră de zi cu zi (întrucât, această frustrare, se poate resimți ca o tensiune internă și ca o nemulțumire generală, care se va comporta ca un sabotor ori ca o lovitură sub centură ce ne va slăbi, în timp, sistemul imunitar).

2. Care sunt soluțiile cele mai bune, pentru noi, pe termen scurt și pe termen lung, pentru a nu deveni victime, dar nici agresori, la rândul nostru?

Stă în puterea noastră să alegem să ne controlăm emoțiile, astfel încât acestea să poată fi evitate sau al căror efect negativ să fie minimizat. Dacă corpul nostru își dorește atât de mult să evite furia, atunci vom amâna să luăm decizii impulsive (recitiți, vă rog, mai sus, ce am spus despre amânarea momentului luării unei decizii distructive pentru noi). 

Dacă am reușit să ne abținem de la a lua o decizie impulsivă, pentru ca furia noastră să nu se transforme în frustrare, avem minim patru soluții: 1. spunem agresorului, cu calmitate, că ceea ce a zis sau a făcut nu ne-a plăcut și că nu suntem dispuși să tolerăm un asemenea comportament din partea acestuia; 2. ne ducem undeva să spargem niște farfurii, ca să scăpăm de această tensiune, pe cale externă, apoi ne întoarcem pentru reconciliere și vorbim pe un ton cât mai pașnic cu agresorul, ceea ce am scris la 1; 3. ne ducem la o sală de yoga sau de învățare a meditației, pentru a învăța să ne relaxăm; 4. învățăm să avem o atitudine mai tolerantă, de înțelegere față de problemele cu care se confruntă cei ce vor să ne facă viața albastră.

MOTIVE ÎN LOC DE SCUZE ȘI INVERS

Există unele situații de viață, dintr- o relație, care sucesc și răsucesc pe unul dintre parteneri, în sinea lui, la multe grade, încât acesta ajunge să se întrebe cât de veritabile mai sunt sentimentele pe care le are pentru celălalt partener. Iată trei exemple:

1. Ce fel v-ați simți atunci când, în loc să vi se prezinte scuzele de rigoare, pentru momentul de uitare avut în ziua respectivă, vi se prezintă motivele pentru care a acționat în acel fel (deși, dacă mă gândesc bine, acea persoană începuse ziua foarte bine)?

2. Un alt exemplu pe care îl pot da e atunci când cineva face o boacănă și în loc să spună că- i pare rău, începe să dea vina tot pe cel nevinovat, invocând că și el a făcut ceva asemănător. Și, totuși, de la a firta cu cineva și până la a asculta cursurile unui trainer e-o cale- atât de lungă! Nu credeți?
3. Vi se pare binecunoscută scuza ,,nu am timp”? Iar dacă întrebăm acea persoană ce obișnuiește să facă într- o zi, de nu îi ajunge timpul, cu siguranță nu vom găsi că are un program prea încărcat de activități, ci doar lipsa de interes față de o anumită activitate sau persoană.

CÂND COMUNICAREA ÎN CUPLU PARE ARTIFICIALĂ?

Una dintre situațiile în care comunicarea din cuplu pare artificial creată, este atunci când fiecare dintre cei doi parteneri provine din familii cu obiceiuri diferite.

Și- o să vă dau și un exemplu, ca să înțelegeți: la parteneră, în familie, se vorbește civilizat, adică, membrilor li se mulțumește sau sunt rugați frumos să îndeplinească o sarcină, pe când la partener, se consideră normal să i se adreseze, ca și când ar fi de datoria altcuiva să îndeplinească o sarcină pe care trebuia el să o rezolve.

Prin urmare, cel care nu a fost învățat să spună ,,Te rog!” și ,,Mulțumesc!” va avea dificultăți până va învăța și acesta cum se vorbește civilizat.

CINE SE RECOMANDĂ PRIMA: GAZDA SAU MUSAFIRUL?

Există situații în care suntem puși în situația de a intra într-o instituție (de stat sau privată), pentru a căuta pe cineva ca să purtăm o conversație cu aceasta.

Întrebarea care apare se referă la cine salută și se recomandă prima: persoana nouă, care tocmai a intrat pe ușă sau cea care era în instituție, ca gazdă?

Bunele maniere recomandă ca cine este nou să salute și să se recomande primul, față de cel vechi, care se află în instituție.

CINE SALUTĂ PRIMUL?

Pe vremuri, în comunitățile mici, se considera că oamenii se cunoșteau între ei. Din această cauză, regulile nescrise din mediul rural cereau ca să salute prima:

-persoana care era în mișcare, față de cea statică, pe care o întâlnea,

-persoana mai tânără față de cea mai în vârstă, indiferent dacă ambele stăteau pe loc sau se aflau în mișcare.

La oraș, întrucât numărul oamenilor este mult mai mare, iar majoritatea sunt străini unii față de alții, regulile salutului din mediul rural erau respectate doar între persoanele care se cunoșteau.

GRADE DE COMUNICARE

După modul de comunicare, ne putem da seama cât de apropiate/ depărtate sunt două sau mai multe persoane. De la exprimarea impersonală (care nu folosește vreun nume sau care nu are nici verbul la persoana căreia se adresează), în care o persoană pare că se adresează nimănui (o fi vorbind singură!!!), la exprimarea politicoasă (în care predomină pronumele personal de politețe și substantivele ,,doamnă” sau ,,domnule” și care păstrează o oarecare distanță între cele două persoane care comunică) și până la apelativele ,,puișor”, ,,iubire” sau ,,păpușă” sau pronumele ,,tu” (care apropie total o persoană de alta).

CUM NE EXPRIMĂM? (II)

În momentul când conștientizămsau cum se adresează alții cu noi sau la ce persoană trebuie să formulăm mesajul, atunci când vorbim cu cineva, nu ne mai este indiferentă comunicarea. 

Cum vă veți simți când veți auzi că interlocutorul va spune ,,să mori de râs”, ,,să mori de ciudă, nu alta”, ,,nu poți să le faci pe toate” etc?

Deși, cel care formulează mesaje la persoana a doua ar fi fost logic să se exprime la persoana I, căci el însuși s-ar fi simțit așa, iar nu cel cu care vorbește, cel care a emis mesajul pasează acțiunea sau efectul în curtea interlocutorului.

Însă, interlocutorul, săracul, lui nici prin gând, darămite cu fapta, să facă sau să se simtă întocmai cum îi ,,urează” cel care a emis mesajul.

Voi cum v-ați simți atunci când cel cu care comunicați, vi s-ar adresa ca și când voi ar fi trebuit să fiți cei care faceți acțiunea?

CUM NE EXPRIMĂM? (I)

În momentul în care vom conștientiza cum ne exprimăm sau se exprimă persoanele cu care conversăm, nu o să ne mai fie indiferent cum vorbim unii cu alții.

De ce spun acest lucru? Pentru că o să ne simțim criticați sau implicați în niște acțiuni cu care nu avem nimic în comun.

V-ați gândit la modul cum obișnuiesc românii să se exprime în mod inconștient? În loc să precizeze că ei fac acțiunea respectivă, plasează în grădina partenerului de conversație efectele. Cu alte cuvinte, lașitatea se învață, inconștient, încă din copilărie. Iar acest tip de exprimare devine o moștenire malefică, de care cu greu ne vom putea debarasa.. 

Însă, în momentul în care fiecare va conștientiza cum comunică el/ ea însuși/ însăși sau partenerul/ partenera de conversație, nu o să îi mai fie indiferent modul cum se exprimă și nici nu o să-i mai fie indiferent cum conversează alții cu el/ ea.

Într- un articol următor, voi da și niște exemple, pentru a fi mai explicită.

CUM CRITICĂM?

Există persoane, din viața noastră, cu un spirit critic ascuțit. Și care nu se pot abține să critice, atunci când observă ceva ce nu le convine. Iar dacă s-ar întoarce roata, desigur că nici lor nu le-ar conveni să fie criticate.

Și totuși, cum spunem ceva care nu ne convine, legat de comportamentul unei persoane, care se tot repetă și devine supărător? Iar aici, vorbim doar de acele comportamente neintenționate.

În primul rând, conștientizăm că fiecare dintre noi poate greși. Prin urmare, vom avea grijă de tonul cu care vorbim, care ar trebui să fie cel al unei persoane care este prietenă cu acea persoană.

De ce spun că trebuie să fim conștienți că fiecare, la rândul său, mai și greșește? Cineva spunea că atunci când arătăm primii cu degetul, un deget este îndreptat către cel incriminat, iar celelalte patru, către noi.



În al doilea rând, nu criticăm persoana, ci comportamentul acesteia: ,,nu-mi place când văd firimituri pe jos”. (despre acest lucru am mai vorbit într-un alt articol)

În al treilea rând, putem veni și cu o soluție: ,,m-aș simți bine când firimiturile sunt duse la coșul de gunoi sau când încerci să mănânci cu atenție”. (când spunem ,,nu” fără să ne simțim vinovați și venim, în plus, și cu soluții, comunicarea devine asertivă, iar despre acest tip de comunicare am mai vorbit într-un articol mai vechi)

,,BUNĂ, CE MAI FACI?”

Cum decurge o conversație cu o persoană care a pierdut, de curând, pe cineva drag? 

Care- i sunt nevoile din această perioadă? 

Persoana care este în doliu are nevoie să știe că cineva se gândește la ea și că îi este alături în momentele de suferință. 

Un simplu ,,Ce mai faci?” este ca un balsam pentru trupul anesteziat de durere. 

Și să nu vă așteptați la mulțumiri pentru gesturile de atenție pe care le- ați realizat, pentru că nu întotdeauna oamenii vor conștientiza ceea ce ați făcut pentru ei la momentul oportun.  

LIPSA DE RESPECT

Cum se poate numi atunci când cineva te sună la telefon, iar tu ignori acel apel pierdut?

Deși vezi că cineva te- a căutat, tu, însă, îți vezi de alte lucruri, uitând cu desăvârșire de a mai suna îndărăt persoana care a dat telefon. 

A nu se pune cazurile în care știi cine te- a căutat și ai un motiv serios să nu suni înapoi. 

În rest, protocolul respectului presupune ca în momentul în care cineva te caută la telefon și nu ești pe fază pentru a răspunde, atunci, tu trebuie să dai un telefon mai târziu.

CÂND ,,SĂRUT MÂNA” DEVINE OTRAVĂ

Descopăr, cu surprindere, de ceva vreme, cum poate fi anulată semnificația unui cuvânt, în cadrul unei conversații. Cum este posibil acest lucru?

Să presupunem că vă aflați într- o conversație aprinsă cu cineva. Iar acel cineva nu știe cum să- și verse oful mai bine pe dumneavoastră, trântind, în mijlocul frazei, expresia ,,sărut mâna”.

Ce a- ți crede despre acea persoană: că vă respectă sau că vă trimite undeva printr- un respectuos ,,sărut mâna”?

De fapt, dacă mă gândesc bine, am mai auzit și de alte variante care creează același efect: cum v- ați simți când cineva vă înjură zâmbind sau când șeful v- ar zice cu zâmbetul pe buze că sunteți demis(ă)?

,,EPIDEMIE DE POLITEȚE”

„Tutuiala e la modă. E semnul cordialității de gașcă, al democrației victorioase, al sociabilității «americane» … Dovedim astfel că suntem «branșați», actuali, globalizați … Ne tutuim. Suntem de-o teapă. Prieteni. Ne-am născut ieri … «Dumneavoastră» se spune numai în bășcălie, numai când vrei să-ți exprimi antipatia, neîncrederea, disprețul. «Normală» e doar tutuiala. … când te poți tutui cu oricine, când tutuiala devine o deprindere curentă, prestigiul și miracolul tandru sau camaraderesc al lui «tu» se degradează. În mod normal, la «tu» trebuie să ajungi; printr-o delicată chimie a afectelor, printr-un răbdător spor de încredere și printr-o reciproc consfințită afinitate. «Tu» este un mod de a reformula— în condiții de intimitate—instituția respectului. Dimpotrivă, inflația tutuielii instituie indiferența, stereotipia, griul. Spațiul dintre oameni devine monoton, ierarhiile se șterg , nuanțele sufletești ale comunicării devin irelevante … Din când în când, mi se pare că o mulțime din relele cotidiene sunt rezultatul unei proaste administrări a tutuielii, efectul exceselor ei. Guvernanții îi tutuiesc cu autoritară nonșalanță pe gazetari, gazetarii îi tutuiesc sprințar pe guvernanți, miniștrii tutuiesc instituțiile, instituțiile îi tutuiesc pe cetățeni, cetățenii se tutuiesc între ei și toți laolaltă ne tutuim cu Europa. Diferențele, demnitățile, eticheta, protocolul— sunt demodate. Ne scufundăm în omogenitatea lui «tu», iar «tu» evoluează semantic spre «nimeni». Nu ne-ar strica un pic de ștaif. Nu ne-ar prinde rău o scurtă epidemie de politețe” (Andrei Pleșu)

MOTIVELE COMUNICĂRII DIN ZILELE NOASTRE

Ce se întâmplă când cineva vrea să comunice cu oamenii, din dorințele de a socializa, de a- și face prieteni și relații, însă comunicarea se face doar într- un sens, fără a primi răspuns, de cele mai multe ori?

La ce mă refer când spun comunicare într- un singur sens? Adică, o persoană sună altă persoană cu diferite ocazii: de sărbători, de ziua numelui, pentru a mai sta de vorbă și a afla noutăți, pentru a invita la un suc sau o plimbare, însă persoana căreia i- au fost destinate apelurile, nu întoarce, la rândul ei, apelurile sau invitațiile.

Ce să înțelegem despre persoana care dorește să comunice, însă ea întreabă, ea răspunde: că nu e dorită, că nu prezintă interes ...? Concluzia ar fi: doar cine se aseamănă, se adună.

În zilele noastre, o comunicare are sens, atâta timp cât are același scop pentru toate persoanele participante. Comunicarea de dragul comunicării nu se mai caută. Timpul este prețios, timpul costă bani. 

Prin urmare, oamenii vor fi împreună atâta timp cât îi va anina un obiectiv comun. În rest, fiecare va reveni la matca lui, pentru a- și vedea de problemele și prioritățile sale.

REGULILE COMUNICĂRII VIRTUALE

Această postare se referă, cu precădere, la comunicarea de pe site- urile de socializare. 

În momentul când dorești să îți faci prieteni sau să îți cauți jumătatea, metoda virtuală presupune a socializa pe una sau mai multe rețele destinate comunicării cu alți oameni. 

Indiferent de motivul care te- a adus pe site- urile de socializare, amintește- ți aceste trei mari reguli de comunicare ce vor face diferența între un om care știe să- și aleagă prietenii și un om care se lasă înșelat de aparențe:

1. realitatea este aici și acum, iar nu persoanele din mediul virtual; oamenii pe care poți conta sunt cei de lângă tine, din viața reală, iar nu cei cu care ai comunicat de câteva ori fără a- i fi cunoscut față în față, vreodată;

2. oamenii cu care conversezi în mediul virtual vor avea atâta putere, câtă le dai tu; tu decizi dacă cei cu care comunici îți vor da sau nu crezare ori vor profita sau nu de naivitatea ta;

3. petrecerea timpului liber în mediul virtual, mai mult decât se cuvine, în dauna participării la diverse activități din viața reală, dăunează (uneori, grav) sănătății și relației tale de cuplu/ familie, întrucât creează, în primul rând dependență.

CUM SĂ TE SCUZI (SAU CUM SCOȚI CĂMAȘA)?

Să spunem că ai plecat de la rude, ca să te întorci acasă. Ajungi cu trenul acasă, târziu. Uiți să- ți suni rudele ca să le anunți că ai ajuns acasă. Dimineața, te sună tot ele, însă iarăși nu ești pe fir. 

Cum procedezi: le suni și spui că ai uitat să le suni ori le dai telefon ca să le zici că ai ajuns, aseară, prea târziu ca să le mai fi deranjat la acea oră?

CUVINTE VALOROASE SPUSE ÎN MOMENTE POTRIVITE

Ce se întâmplă când avem de- a face cu o comunicare deficitară, în care lipsesc cuvintele ,,te rog”, ,,mulțumesc” sau ,,iartă- mă”?

Când emițătorul uită să spună ,,te rog”, uneori adoptând o atitudine poruncitoare, de parcă receptorul e obligat să facă ce i- a spus emițătorul, reacția receptorului va fi, uneori, fie de nepăsare, fie una ostilă (printr- un limbaj indirect- pufnituri, strâmbături, lentoare în execuție).

Când receptorul uită să spună ,,mulțumesc”, apare nemulțumirea emițătorului care fie cere o reconfirmare a serviciului făcut (,,ți- a plăcut?”), fie solicită un ,,mulțumesc” printr- o atitudine chiar ironică sau umoristică (,,ai zis ceva?”) sau se îmbufnează și înghite în sec.

Când receptorul uită să spună ,,iartă- mă” atunci când greșește sau uită să facă ceva, emițătorul este îmbufnat sau are o atitudine critică (,,ți- am spus eu ...”).

Ce trebuie să reținem, este că educația își spune cuvântul. Când comunicarea este incompletă în familie și în orice alt grup, apar mereu replici tăioase, certuri, critici, tensiune. Care ar fi soluția? Chiar dacă nu ai primit în familie o educație eficientă, însă ai aflat ce cuvinte lipsesc, atunci fă tu primul pas, căci nu te costă nimic. Poate un pic de curaj. Iar cei din jurul tău, automat își vor schimba și ei comportamentul, precum niște cameleoni.

DESPRE ASERTIVITATE

Asertivitatea reprezintă un mod special de comportare, care presupune şi o formulă de comunicare cu un specific aparte. Înainte de a arăta cum se poate comunica asertiv, să vedem, mai întâi, ce înseamnă să fii asertiv:

• în primul rând, înseamnă a spune ,,NU", fără a te simţi vinovat;
• în al doilea rând, dreptul de a face greşeli;
• în al treilea rând, posibilitatea de a alege să nu te afirmi;
• în al patrulea rând, dreptul de a fi tratat cu respect;
• în al cincilea rând, dreptul de a avea priorităţi şi de a le şi respecta;
• în al şaselea rând, dreptul de a cere ce vrea;
• în al şaptelea rând, dreptul de a cere informaţii de la profesionişti.

La ce ne ajută să comunicăm asertiv?  Atunci când există un anumit comportament deranjant, din partea unei persoane, putem alege să îi răspundem într- un mod care să nu lezeze demnitatea persoanei.

Modelul comunicării asertive are în vedere patru aspecte:

1. situaţia, (când), adică specificarea comportamentului care ne deranjează (atenţie, criticăm comportamentul, iar nu persoana cu care vorbim!);

2. emoţia, (,,mă simt"), adică trebuie să precizăm persoanei cu care comunicăm care este starea noastră pe care o avem în momentul când apare acel comportament deranjant;

3. reacţia, (,,şi de aceea", ,,ceea ce mă face"), presupune o explicare a modului cum ne determină să acţionăm;

4. soluţia, (,,m- am gândit", ,,îţi propun", ,,cum crezi"), înseamnă să venim şi cu o soluţie, vis-a-vis de dezamorsarea conflictului.

COMUNICARE ȘI NEGOCIERE

Printre abilităţile de comunicare specifice procesului de negociere, se află reformularea. La ce ne ajută această abilitate?  

Reformularea ,,este o abilitate de comunicare eficientă când un atac este perceput. Putem reformula atacul la persoană într-un atac la idee, problemă! O reformulare combină elementele de reflectare a sentimentelor și conținutului și se construiește pe intenția pozitivă a declarației. Sentimentele negative au adesea rădăcini în trecut, dar o reformulare permite concentrarea pe schimbarea în nevoile și interesele actuale. Există ocazia în formulare de a aduce împreună domeniile de interes comun." 

(Pentru mai multe informații, puteți căuta să citiți ,,Manualul pentru formarea formatorilor  al Grupul de Acţiune pentru Egalitatea de Şanse pentru Femei şi Bărbaţi al Pactului de Stabilitate, Femeile pot reuși")