MOTIVE ÎN LOC DE SCUZE ȘI INVERS

Există unele situații de viață, dintr- o relație, care sucesc și răsucesc pe unul dintre parteneri, în sinea lui, la multe grade, încât acesta ajunge să se întrebe cât de veritabile mai sunt sentimentele pe care le are pentru celălalt partener. Iată trei exemple:

1. Ce fel v-ați simți atunci când, în loc să vi se prezinte scuzele de rigoare, pentru momentul de uitare avut în ziua respectivă, vi se prezintă motivele pentru care a acționat în acel fel (deși, dacă mă gândesc bine, acea persoană începuse ziua foarte bine)?

2. Un alt exemplu pe care îl pot da e atunci când cineva face o boacănă și în loc să spună că- i pare rău, începe să dea vina tot pe cel nevinovat, invocând că și el a făcut ceva asemănător. Și, totuși, de la a firta cu cineva și până la a asculta cursurile unui trainer e-o cale- atât de lungă! Nu credeți?
3. Vi se pare binecunoscută scuza ,,nu am timp”? Iar dacă întrebăm acea persoană ce obișnuiește să facă într- o zi, de nu îi ajunge timpul, cu siguranță nu vom găsi că are un program prea încărcat de activități, ci doar lipsa de interes față de o anumită activitate sau persoană.

CÂND COMUNICAREA ÎN CUPLU PARE ARTIFICIALĂ?

Una dintre situațiile în care comunicarea din cuplu pare artificial creată, este atunci când fiecare dintre cei doi parteneri provine din familii cu obiceiuri diferite.

Și- o să vă dau și un exemplu, ca să înțelegeți: la parteneră, în familie, se vorbește civilizat, adică, membrilor li se mulțumește sau sunt rugați frumos să îndeplinească o sarcină, pe când la partener, se consideră normal să i se adreseze, ca și când ar fi de datoria altcuiva să îndeplinească o sarcină pe care trebuia el să o rezolve.

Prin urmare, cel care nu a fost învățat să spună ,,Te rog!” și ,,Mulțumesc!” va avea dificultăți până va învăța și acesta cum se vorbește civilizat.

CINE SE RECOMANDĂ PRIMA: GAZDA SAU MUSAFIRUL?

Există situații în care suntem puși în situația de a intra într-o instituție (de stat sau privată), pentru a căuta pe cineva ca să purtăm o conversație cu aceasta.

Întrebarea care apare se referă la cine salută și se recomandă prima: persoana nouă, care tocmai a intrat pe ușă sau cea care era în instituție, ca gazdă?

Bunele maniere recomandă ca cine este nou să salute și să se recomande primul, față de cel vechi, care se află în instituție.

CINE SALUTĂ PRIMUL?

Pe vremuri, în comunitățile mici, se considera că oamenii se cunoșteau între ei. Din această cauză, regulile nescrise din mediul rural cereau ca să salute prima:

-persoana care era în mișcare, față de cea statică, pe care o întâlnea,

-persoana mai tânără față de cea mai în vârstă, indiferent dacă ambele stăteau pe loc sau se aflau în mișcare.

La oraș, întrucât numărul oamenilor este mult mai mare, iar majoritatea sunt străini unii față de alții, regulile salutului din mediul rural erau respectate doar între persoanele care se cunoșteau.

GRADE DE COMUNICARE

După modul de comunicare, ne putem da seama cât de apropiate/ depărtate sunt două sau mai multe persoane. De la exprimarea impersonală (care nu folosește vreun nume sau care nu are nici verbul la persoana căreia se adresează), în care o persoană pare că se adresează nimănui (o fi vorbind singură!!!), la exprimarea politicoasă (în care predomină pronumele personal de politețe și substantivele ,,doamnă” sau ,,domnule” și care păstrează o oarecare distanță între cele două persoane care comunică) și până la apelativele ,,puișor”, ,,iubire” sau ,,păpușă” sau pronumele ,,tu” (care apropie total o persoană de alta).

CUM NE EXPRIMĂM? (II)

În momentul când conștientizămsau cum se adresează alții cu noi sau la ce persoană trebuie să formulăm mesajul, atunci când vorbim cu cineva, nu ne mai este indiferentă comunicarea. 

Cum vă veți simți când veți auzi că interlocutorul va spune ,,să mori de râs”, ,,să mori de ciudă, nu alta”, ,,nu poți să le faci pe toate” etc?

Deși, cel care formulează mesaje la persoana a doua ar fi fost logic să se exprime la persoana I, căci el însuși s-ar fi simțit așa, iar nu cel cu care vorbește, cel care a emis mesajul pasează acțiunea sau efectul în curtea interlocutorului.

Însă, interlocutorul, săracul, lui nici prin gând, darămite cu fapta, să facă sau să se simtă întocmai cum îi ,,urează” cel care a emis mesajul.

Voi cum v-ați simți atunci când cel cu care comunicați, vi s-ar adresa ca și când voi ar fi trebuit să fiți cei care faceți acțiunea?

CUM NE EXPRIMĂM? (I)

În momentul în care vom conștientiza cum ne exprimăm sau se exprimă persoanele cu care conversăm, nu o să ne mai fie indiferent cum vorbim unii cu alții.

De ce spun acest lucru? Pentru că o să ne simțim criticați sau implicați în niște acțiuni cu care nu avem nimic în comun.

V-ați gândit la modul cum obișnuiesc românii să se exprime în mod inconștient? În loc să precizeze că ei fac acțiunea respectivă, plasează în grădina partenerului de conversație efectele. Cu alte cuvinte, lașitatea se învață, inconștient, încă din copilărie. Iar acest tip de exprimare devine o moștenire malefică, de care cu greu ne vom putea debarasa.. 

Însă, în momentul în care fiecare va conștientiza cum comunică el/ ea însuși/ însăși sau partenerul/ partenera de conversație, nu o să îi mai fie indiferent modul cum se exprimă și nici nu o să-i mai fie indiferent cum conversează alții cu el/ ea.

Într- un articol următor, voi da și niște exemple, pentru a fi mai explicită.