CUM REACȚIONEAZĂ OMUL ȘI CUM PUTEM ALEGE SĂ NE COMPORTĂM? (I)

Se spune că omul este o ființă rațională. După cum reacționează, însă, majoritatea concetățenilor, mai degrabă aș spune că omul este o ființă impulsivă. De ce afirm acest lucru? Pentru că stimulii din zilele noastre sunt variați și puternici ca intensitate. De aceea, omul are tendința să reacționeze sub imperiul emoțiilor.

Gândindu-mă la categoriile de emoții, voi aminti că emoțiile pot fi, din punctul de vedere al complexității, de bază (sau primare) și complexe. Emoțiile de bază se referă la fericirea, bucuria, surprinderea, tristețea, furia, dezgustul, disprețul, ura, frica și la ele voi face referire în rândurile care urmează. În schimb, emoțiile complexe, după cum le spune numele categoriei din care fac parte, sunt mai complicate, întrucât includ un amalgam de emoții primare (minim două emoții) și pe care omul nu le poate identifica cu ușurință, întotdeauna, (poate v- ați întâlnit cu persoane în a căror exprimare ați auzit că nu știu prin ce emoții trec), iar despre acestea vom scrie cu altă ocazie.

Vom vedea, în primă fază, cum reacționează omul, atunci când se află sub imperiul puternic al unei emoții. Ulterior, vom vedea ce se poate face pentru a preîntâmpina ca emoția să ne acapareze total. Ca orice lucru în exces, nici emoțiile nu sar mai departe. O emoție negativă (mai ales) poate face ravagii în mintea, în sufletul și în corpul omului. Nu mai zic că unele persoane au decedat instant datorită influenței nefaste pe care le-a adus-o emoția de moment.

Să începem cu furia. V-ați gândit, vreodată, să vă analizați prin ce treceți sau să vă vedeți, filmați, cum ați reacționat atunci când ați fost furioși? Cum v- ați simțit? Ce ați fi vrut să faceți în momentul furiei? Câte farfurii ați fi vrut să spargeți? Sau, poate, că ați fi vrut să luați pe cineva la bătaie? Ați simțit, pe perioada furiei, că emoția s-a localizat în vreo parte a corpului? Corpul vostru ce a zis pe perioada acțiunii furiei: s-a simțit bine în această perioadă? 

Iată că pun atâtea întrebări pentru a vă face să conștientizați că ceea ce se simte pe perioada desfășurării furiei nu aduce nimic bun în corpul, mintea și sufletul nostru. De aceea, este nevoie să ne distanțăm la timp de această emoție, înainte de a  apuca să facem ceva de care ne-ar părea rău mai târziu. Astfel, soluția mea preventivă, care nu lasă ca furia să-și facă de cap, se referă la a amâna, pentru câteva secunde, actul deciziei. Prin urmare, când suntem furioși și ne vine să facem ceva necugetat, facem o scurtă pauză. Adică, putem, în această scurtă pauză, să tragem adânc aer în piept și să numărăm până la zece. După numărătoare, să ne întrebăm în sinea noastră dacă ne simțim mai bine și dacă ne mai dorim să reacționăm într-un mod exagerat, pentru care vom purta, probabil, povara, tot restul vieții.

Revenind la comunicare, căci acesta este domeniul blogului meu, o să facem corelația dintre emoția negativă și cum decurge actul vorbirii într-o asemenea situație. 

Vreau să vă reamintesc că analizăm una dintre cele mai distructive emoții de bază și anume, furia. Această emoție se caracterizează prin viteza mare de acțiune a corpului (prin intermediul vorbei și faptei): gesturile se precipită, vorbele se grăbesc și ele să iasă din gură (unele pot fi înjurături sau adjective dure), membrele sunt pregătite de reacțiune (în cazul bătăilor), bătăile inimii se accelerează, sângele pulsează foarte repede, către tâmple (mai să se spargă venele de la cap). Corpul uman dispune de un arsenal bogat care să exprime furia. Aș spune că reprezentantul botanic pentru o asemenea emoție este ardeiul iute. Din tabăra adversă, adică dintre emoțiile pozitive, poate doar surprinderea are o viteză asemănătoare cu cea a furiei.

Pe lângă aceste reacții vizibile ale corpului, pe perioada furiei, judecata se întunecă, primând reacțiile ce țin de instinctul de apărare. Rațiunea poate interveni la granița dintre momentul apariției emoției și momentul deciziei. Autocontrolul poate face diferența între distrugere și pace. Gândiți-vă, în primul rând, la voi: vreți să fiți cuprinși de probleme cu inima sau de durere de cap ori, mai degrabă, să fiți inundați de pace și bucurie?

Știu că omul poate reacționa negativ atunci când îi este lezată demnitatea, iar dacă nu reacționează pe față se pot aduna frustrări în interior și nici așa nu este bine. Să le luăm acum, pe rând, pentru a putea deduce soluțiile preventive care să ne protejeze de ravagiile furiei:

1. Ce se întâmplă înainte de apariția furiei? 

Întotdeauna există un factor care declanșează furia. Dacă putem evita sau aplana această situație, este mai bine să depunem efort în acest sens, pentru a nu ajunge la o asemenea emoție distructivă. Dacă, totuși, factorul respectiv ne ia prin surprindere, ce putem face? Iar dacă reacționăm la primul impuls, ce se poate întâmpla? Sau, care sunt urmările în cazul în care nu reacționăm cu furie, în exterior?  Este bine să conștientizăm că urmări negative pot fi în ambele cazuri: și dacă suntem violenți și dacă, aparent, nu ne lăsăm copleșiți de furie, în exterior.

-în cazul când nu ne putem stăpâni emoția, corpul nostru și organele interne sunt nevoite să treacă, rapid, prin niște reacții extreme (cu cât sunt mai intense, cu atâta există șanse tot mai mari ca organismul să nu poată face față la ravagiile pe care le-ar putea cunoaște organismul, într-un timp așa de scurt); furia poate fi fatală inimii, spre exemplu;

-pe lângă agresiunea asupra propriului nostru organism, vor exista urmări negative și asupra factorului declanșator (întrucât, persoanele care sunt agresate, dacă răspund tot cu agresiune, pot aduce, la rândul lor, și ele prejudicii);

-dacă nu vom reacționa cu furie asupra factorului declanșator, însă ceea ce a făcut factorul declanșator nu ne convine, furia se va converti în frustrare interioară care, iarăși nu va fi bună pentru organismul nostru (pe termen lung) și nici pentru mentalul și starea noastră de zi cu zi (întrucât, această frustrare, se poate resimți ca o tensiune internă și ca o nemulțumire generală, care se va comporta ca un sabotor ori ca o lovitură sub centură ce ne va slăbi, în timp, sistemul imunitar).

2. Care sunt soluțiile cele mai bune, pentru noi, pe termen scurt și pe termen lung, pentru a nu deveni victime, dar nici agresori, la rândul nostru?

Stă în puterea noastră să alegem să ne controlăm emoțiile, astfel încât acestea să poată fi evitate sau al căror efect negativ să fie minimizat. Dacă corpul nostru își dorește atât de mult să evite furia, atunci vom amâna să luăm decizii impulsive (recitiți, vă rog, mai sus, ce am spus despre amânarea momentului luării unei decizii distructive pentru noi). 

Dacă am reușit să ne abținem de la a lua o decizie impulsivă, pentru ca furia noastră să nu se transforme în frustrare, avem minim patru soluții: 1. spunem agresorului, cu calmitate, că ceea ce a zis sau a făcut nu ne-a plăcut și că nu suntem dispuși să tolerăm un asemenea comportament din partea acestuia; 2. ne ducem undeva să spargem niște farfurii, ca să scăpăm de această tensiune, pe cale externă, apoi ne întoarcem pentru reconciliere și vorbim pe un ton cât mai pașnic cu agresorul, ceea ce am scris la 1; 3. ne ducem la o sală de yoga sau de învățare a meditației, pentru a învăța să ne relaxăm; 4. învățăm să avem o atitudine mai tolerantă, de înțelegere față de problemele cu care se confruntă cei ce vor să ne facă viața albastră.

MOTIVE ÎN LOC DE SCUZE ȘI INVERS

Există unele situații de viață, dintr- o relație, care sucesc și răsucesc pe unul dintre parteneri, în sinea lui, la multe grade, încât acesta ajunge să se întrebe cât de veritabile mai sunt sentimentele pe care le are pentru celălalt partener. Iată trei exemple:

1. Ce fel v-ați simți atunci când, în loc să vi se prezinte scuzele de rigoare, pentru momentul de uitare avut în ziua respectivă, vi se prezintă motivele pentru care a acționat în acel fel (deși, dacă mă gândesc bine, acea persoană începuse ziua foarte bine)?

2. Un alt exemplu pe care îl pot da e atunci când cineva face o boacănă și în loc să spună că- i pare rău, începe să dea vina tot pe cel nevinovat, invocând că și el a făcut ceva asemănător. Și, totuși, de la a firta cu cineva și până la a asculta cursurile unui trainer e-o cale- atât de lungă! Nu credeți?
3. Vi se pare binecunoscută scuza ,,nu am timp”? Iar dacă întrebăm acea persoană ce obișnuiește să facă într- o zi, de nu îi ajunge timpul, cu siguranță nu vom găsi că are un program prea încărcat de activități, ci doar lipsa de interes față de o anumită activitate sau persoană.

CÂND COMUNICAREA ÎN CUPLU PARE ARTIFICIALĂ?

Una dintre situațiile în care comunicarea din cuplu pare artificial creată, este atunci când fiecare dintre cei doi parteneri provine din familii cu obiceiuri diferite.

Și- o să vă dau și un exemplu, ca să înțelegeți: la parteneră, în familie, se vorbește civilizat, adică, membrilor li se mulțumește sau sunt rugați frumos să îndeplinească o sarcină, pe când la partener, se consideră normal să i se adreseze, ca și când ar fi de datoria altcuiva să îndeplinească o sarcină pe care trebuia el să o rezolve.

Prin urmare, cel care nu a fost învățat să spună ,,Te rog!” și ,,Mulțumesc!” va avea dificultăți până va învăța și acesta cum se vorbește civilizat.

CINE SE RECOMANDĂ PRIMA: GAZDA SAU MUSAFIRUL?

Există situații în care suntem puși în situația de a intra într-o instituție (de stat sau privată), pentru a căuta pe cineva ca să purtăm o conversație cu aceasta.

Întrebarea care apare se referă la cine salută și se recomandă prima: persoana nouă, care tocmai a intrat pe ușă sau cea care era în instituție, ca gazdă?

Bunele maniere recomandă ca cine este nou să salute și să se recomande primul, față de cel vechi, care se află în instituție.

CINE SALUTĂ PRIMUL?

Pe vremuri, în comunitățile mici, se considera că oamenii se cunoșteau între ei. Din această cauză, regulile nescrise din mediul rural cereau ca să salute prima:

-persoana care era în mișcare, față de cea statică, pe care o întâlnea,

-persoana mai tânără față de cea mai în vârstă, indiferent dacă ambele stăteau pe loc sau se aflau în mișcare.

La oraș, întrucât numărul oamenilor este mult mai mare, iar majoritatea sunt străini unii față de alții, regulile salutului din mediul rural erau respectate doar între persoanele care se cunoșteau.