GRADE DE COMUNICARE

După modul de comunicare, ne putem da seama cât de apropiate/ depărtate sunt două sau mai multe persoane. De la exprimarea impersonală (care nu folosește vreun nume sau care nu are nici verbul la persoana căreia se adresează), în care o persoană pare că se adresează nimănui (o fi vorbind singură!!!), la exprimarea politicoasă (în care predomină pronumele personal de politețe și substantivele ,,doamnă” sau ,,domnule” și care păstrează o oarecare distanță între cele două persoane care comunică) și până la apelativele ,,puișor”, ,,iubire” sau ,,păpușă” sau pronumele ,,tu” (care apropie total o persoană de alta).

CUM NE EXPRIMĂM? (II)

În momentul când conștientizămsau cum se adresează alții cu noi sau la ce persoană trebuie să formulăm mesajul, atunci când vorbim cu cineva, nu ne mai este indiferentă comunicarea. 

Cum vă veți simți când veți auzi că interlocutorul va spune ,,să mori de râs”, ,,să mori de ciudă, nu alta”, ,,nu poți să le faci pe toate” etc?

Deși, cel care formulează mesaje la persoana a doua ar fi fost logic să se exprime la persoana I, căci el însuși s-ar fi simțit așa, iar nu cel cu care vorbește, cel care a emis mesajul pasează acțiunea sau efectul în curtea interlocutorului.

Însă, interlocutorul, săracul, lui nici prin gând, darămite cu fapta, să facă sau să se simtă întocmai cum îi ,,urează” cel care a emis mesajul.

Voi cum v-ați simți atunci când cel cu care comunicați, vi s-ar adresa ca și când voi ar fi trebuit să fiți cei care faceți acțiunea?

CUM NE EXPRIMĂM? (I)

În momentul în care vom conștientiza cum ne exprimăm sau se exprimă persoanele cu care conversăm, nu o să ne mai fie indiferent cum vorbim unii cu alții.

De ce spun acest lucru? Pentru că o să ne simțim criticați sau implicați în niște acțiuni cu care nu avem nimic în comun.

V-ați gândit la modul cum obișnuiesc românii să se exprime în mod inconștient? În loc să precizeze că ei fac acțiunea respectivă, plasează în grădina partenerului de conversație efectele. Cu alte cuvinte, lașitatea se învață, inconștient, încă din copilărie. Iar acest tip de exprimare devine o moștenire malefică, de care cu greu ne vom putea debarasa.. 

Însă, în momentul în care fiecare va conștientiza cum comunică el/ ea însuși/ însăși sau partenerul/ partenera de conversație, nu o să îi mai fie indiferent modul cum se exprimă și nici nu o să-i mai fie indiferent cum conversează alții cu el/ ea.

Într- un articol următor, voi da și niște exemple, pentru a fi mai explicită.

CUM CRITICĂM?

Există persoane, din viața noastră, cu un spirit critic ascuțit. Și care nu se pot abține să critice, atunci când observă ceva ce nu le convine. Iar dacă s-ar întoarce roata, desigur că nici lor nu le-ar conveni să fie criticate.

Și totuși, cum spunem ceva care nu ne convine, legat de comportamentul unei persoane, care se tot repetă și devine supărător? Iar aici, vorbim doar de acele comportamente neintenționate.

În primul rând, conștientizăm că fiecare dintre noi poate greși. Prin urmare, vom avea grijă de tonul cu care vorbim, care ar trebui să fie cel al unei persoane care este prietenă cu acea persoană.

De ce spun că trebuie să fim conștienți că fiecare, la rândul său, mai și greșește? Cineva spunea că atunci când arătăm primii cu degetul, un deget este îndreptat către cel incriminat, iar celelalte patru, către noi.



În al doilea rând, nu criticăm persoana, ci comportamentul acesteia: ,,nu-mi place când văd firimituri pe jos”. (despre acest lucru am mai vorbit într-un alt articol)

În al treilea rând, putem veni și cu o soluție: ,,m-aș simți bine când firimiturile sunt duse la coșul de gunoi sau când încerci să mănânci cu atenție”. (când spunem ,,nu” fără să ne simțim vinovați și venim, în plus, și cu soluții, comunicarea devine asertivă, iar despre acest tip de comunicare am mai vorbit într-un articol mai vechi)