În momentul când conștientizămsau cum se adresează alții cu noi sau la ce persoană trebuie să formulăm mesajul, atunci când vorbim cu cineva, nu ne mai este indiferentă comunicarea.
Cum vă veți simți când veți auzi că interlocutorul va spune ,,să mori de râs”, ,,să mori de ciudă, nu alta”, ,,nu poți să le faci pe toate” etc?
Deși, cel care formulează mesaje la persoana a doua ar fi fost logic să se exprime la persoana I, căci el însuși s-ar fi simțit așa, iar nu cel cu care vorbește, cel care a emis mesajul pasează acțiunea sau efectul în curtea interlocutorului.
Însă, interlocutorul, săracul, lui nici prin gând, darămite cu fapta, să facă sau să se simtă întocmai cum îi ,,urează” cel care a emis mesajul.
Voi cum v-ați simți atunci când cel cu care comunicați, vi s-ar adresa ca și când voi ar fi trebuit să fiți cei care faceți acțiunea?
