„Tutuiala e la modă. E semnul cordialității de gașcă, al democrației victorioase, al sociabilității «americane» … Dovedim astfel că suntem «branșați», actuali, globalizați … Ne tutuim. Suntem de-o teapă. Prieteni. Ne-am născut ieri … «Dumneavoastră» se spune numai în bășcălie, numai când vrei să-ți exprimi antipatia, neîncrederea, disprețul. «Normală» e doar tutuiala. … când te poți tutui cu oricine, când tutuiala devine o deprindere curentă, prestigiul și miracolul tandru sau camaraderesc al lui «tu» se degradează. În mod normal, la «tu» trebuie să ajungi; printr-o delicată chimie a afectelor, printr-un răbdător spor de încredere și printr-o reciproc consfințită afinitate. «Tu» este un mod de a reformula— în condiții de intimitate—instituția respectului. Dimpotrivă, inflația tutuielii instituie indiferența, stereotipia, griul. Spațiul dintre oameni devine monoton, ierarhiile se șterg , nuanțele sufletești ale comunicării devin irelevante … Din când în când, mi se pare că o mulțime din relele cotidiene sunt rezultatul unei proaste administrări a tutuielii, efectul exceselor ei. Guvernanții îi tutuiesc cu autoritară nonșalanță pe gazetari, gazetarii îi tutuiesc sprințar pe guvernanți, miniștrii tutuiesc instituțiile, instituțiile îi tutuiesc pe cetățeni, cetățenii se tutuiesc între ei și toți laolaltă ne tutuim cu Europa. Diferențele, demnitățile, eticheta, protocolul— sunt demodate. Ne scufundăm în omogenitatea lui «tu», iar «tu» evoluează semantic spre «nimeni». Nu ne-ar strica un pic de ștaif. Nu ne-ar prinde rău o scurtă epidemie de politețe” (Andrei Pleșu)
